DESPRE NOI
Asociația ACVO a fost înființată de către compania ApaVital, la începutul anului 2018, pentru a da viață proiectelor sale de responsabilitate socială și de implicare în comunitate.
Ca „ambasadori” ApaVital, suntem preocupați de toate direcțiile de acțiune care au influență asupra calității vieții de astăzi și, mai ales, asupra viitorului. Dezvoltarea urbană, protecția sustenabilă a mediului, spiritul civic și spiritul de colaborare între oameni, evoluția personală și autocunoașterea sunt câteva dintre temele importante din agenda noastră.
Misiunea ACVO
Misiunea ACVO este să contribuie la un viitor mai bun pentru oameni și pentru comunitate. Asta înseamnă să realizăm azi tot
ce putem pentru a schimba lucrurile în bine, dar mai ales să pregătim generațiile de mâine, pentru a ne asigura că vor avea viziunea, voința și puterea de a continua progresul.


Cu gândul la lumea de mâine și la resorturile prin care o putem face mai bună, am ales ca o parte însemnată din proiectele noastre să fie îndreptate spre adolescenți – oamenii de care depinde cu adevărat viitorul nostru.
În rest, vă invităm să ne urmăriți activitatea și să decideți dacă vreți să ne fiți alături. Căutăm idei, sprijinim inițiativele frumoase, apreciem ajutorul de orice natură ar fi.
Căutăm oameni buni, viziuni deștepte și energii constructive, fiind convinși că zâmbetul, mâinile unite și viziunea pot deschide larg ușa către viitor.
VALORILE NOASTRE

CREDEM ÎN OAMENI
Credem că talentele și calitățile care alcătuiesc potențialul unui om merită descoperite, fructificate, sprijinite, puse în valoare. De aceea, creăm proiecte care ajută oamenii să devină versiunea lor cea mai bună.

CREDEM ÎN FAPTE
Credem că suntem definiți prin faptele noastre, că rezultatele sunt mai importante decât speranțele, că un proiect transformat în acțiune valorează mai mult decât orice plan rămas la stadiul de proiect. De aceea, realizăm lucruri concrete care contribuie la o viață mai bună.

CREDEM ÎN VIITOR
Credem că viitorul e același ca întotdeauna: pur și simplu cel pe care ni-l facem singuri. De aceea, muncim azi pentru ca oamenii de mâine să poată face lumea mai bună.